Cărțile și lectura m-au atras de mic copil. Basmele și poveștile nemuritoare m-au fascinat de la o vârstă fragedă.
Și acum îmi amintesc cum era atunci(în perioada școlii primare și gimnaziale) când citeam o carte și nu o mai puteam lăsa din mână până nu o terminam. Am crescut la țară și acolo bineințeles era și de lucru pe lângă casă și pe câmp. Părinții mei, care sunt niște oameni simpli mi-au dat educația cea mai bună și m-au învâțat să pun preț pe cărți și pe învățare. Pe lângă învățarea de la școală și munca la câmp mai citeam basme și povești care m-au ajutat mult în dezvoltarea educației și imaginației mele.
M-au fermecat poveștile cu Harap Alb, Greunceanu, Prințul fericit, Legendele Olimpului și multe altele.
Imi doresc ca aceste povești încă să mai deschidă poarta imaginației și către copiii din ziua de azi.
M-am bucurat când am aflat de la bunul meu prieten Dan Koblicska despre acest eveniment “Cărţile copilăriei pe bicicletă” și m-am hotărât să mă implic și eu să susțin acest proiect.
Alături de Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, campionul național Alex Ciocan și cicliști pasionați din mediul de business printre care și Dan Koblicska, străbat România din Sighetu Marmației până în Constanța, pentru a promova cititul și sportul, dar și pentru a strânge fondurile necesare unor donații de carte și înființări de cluburi de lectură „Cărțile copilăriei”.
Sunt tată şi ştiu că lectura şi sportul sunt elemente indispensabile pentru educaţia sănătoasă a unui copil.
Doresc să promovez aceste valori către toţi părinţii şi oamenii din jurul meu. Continue reading