Adevărata valoare stă în ECHIPĂ – puncte-cheie valoroase în business

5/5 - (2 votes)

Echipa One-IT locul 1

One-IT Locul 1 – adevărata valoare stă în ECHIPĂ

 

Anul acesta împlinim 15 ani de activitate! 15 ani de când am început pe acest drum, plin de încredere și dorință de a contribui în mod real la succesul unei afaceri.

Am hotărât să scriu eu personal acest articol pentru a scoate în evidență care este adevărata valoare a One-IT, dar și câteva lucruri importante pe care le-am făcut în toți acești ani ca să creștem ca business.

Chiar de la începutul acestei afaceri mi-am dat seama că cea mai bună decizie a mea a fost aceea de a nu lucra singur. În prima fază a fost destul de greu deoarece credeam că eu le știu cel mai bine pe toate și că cel mai bine este să le rezolv eu pe toate, ceea ce în timp mi-a adus mult stres și agitatie, pentru a reuși să fac lucrurile să funcționeze bine în cadrul firmei.

În timp am învățat (mai mult nevoit) că trebuie să deleg unele responsabilități către echipă. Mi-am dat seama că este important să îmi dezvolt această echipă și să îi dau putere, pentru că acest lucru ne va duce mult mai departe.

În prezent, consider că într-o afacere este esențial să ai o echipă valoroasă, căreia să îi dai putere de decizie și încredere.

În cele ce urmează voi enunța câteva puncte-cheie pe care le consider valoroase în ceea ce privește viziunea unui business și pe care le-am învățat de-a lungul acestor ani:

  1. Vocea oricărui coleg este importantă

De multe ori le spun colegilor că părerea lor și felul în care văd ei lucrurile pot fi mult mai importante decât felul în care văd eu lucrurile. De ce? Pentru că în activitate este mai relevant și mai important cum se vede din mijlocul acțiunii decât cum se vede de la conducere (mai ales că eu sunt mult timp plecat în delegații și este posibil ca multe aspecte să le vadă colegii mult mai corect și realist).

  1. Să dai putere ca echipa de decidă

La One-IT setăm împreună direcțiile în care ne îndreptăm și ținem cont de părerile tuturor colegilor. Precizare: de multe ori sunt „criticat” de alți antreprenori pentru că las mult după echipă – dar consider că este de dorit să fac asta pentru că este mult mai bine pentru companie să mergem înainte ca un colectiv unit.  Într-adevăr, direcția și viziunea companiei o transmit eu către echipă, și de multe ori am plăcuta surpriză când văd că aceștia vin cu completări oportune și pertinente în acest caz.

  1. Încrederea în colegi

După cum probabil ați observat deja, eu îi numesc pe angajați colegi – mi se pare normal să fie așa pentru ca suntem împreună în aceeași barcă și toți tindem spre aceeași direcție.

Încrederea contează inclusiv din etapa interviului, atunci când punem mult accent pe atitudinea candidatului și nu atât de mult pe experiența sa, punem accent pe cât de mult dorește candidatul să se dezvolte și pe dorința acestuia de a se perfecționa.

Chiar de la început, noilor colegi li se acordă încredere și li se dă ocazia de a se face remarcați.

  1. Evoluția în cadrul companiei

Le dăm posibilitatea colegilor să evolueze și avem multe proiecte (unele începute chiar la sugestia unor colegi) în care persoanele implicate au demonstrat că sunt foarte buni și că pot să evolueze în cadrul companiei.

  1. Să dai 100% în orice activitate  

Timpul este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Timpul care deja s-a scurs s-a pierdut definiv și nu mai poți corecta nimic în trecut. Cel mai important moment este PREZENTUL. De aceea, în cadrul echipei punem accent pe ceea ce trebuie să facem și dăm 100% (în tot ce facem, indiferent ce facem) ca să obținem rezultate maxime. Dacă muncim într-o zi opt ore, facem ca acele ore să conteze – dăm tot ce putem ca în acele ore să obținem rezultate cât mai bune;  oricum muncim aceste opt ore, de aceea, de ce să nu dăm sută la sută din ce avem mai bun de oferit?

  1. Orice greșeală, dacă am învățat ceva din ea, este o modalitate de a ne perfecționa

Discut de multe ori cu colegii și chiar „îi indemn” să facă greșeli pentru că din ele înveți; orice greșeală din care ai învățat ceva te ajută să evoluezi. Este o oportunitate extraordinară să înveți în astfel de cazuri. Deci, este important să înveți din greșeli și totodată este o prostie și o șansă irosită să repeți aceeași greșeală din nou.

  1. Dezvoltarea personală și profesională

Punem accent pe acestea deoarece doar într-un colectiv sudat putem crește. În acest sens, organizăm ieșiri de recreere, în care ne bucurăm împreună de timpul liber sau de reușitele companiei. Totodată, există multe cursuri de specializare frecventate de colegi. Iar ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că vedem împreună rezultate deosebite datorită acestei dezvoltări personale și profesionale.

 

De-a lungul timpului, ne-am afirmat pe piața regională și nu numai, prin calitatea produselor și serviciilor propuse, precum și ale soluțiilor IT personalizate, pentru a oferi suport real și a eficientiza activitățile unei companii.

Echipa One-IT a fost recunoscută pentru realizările sale la nivel regional, fiind clasată pe primul loc în Topul Firmelor din Maramureș, în domeniul IT. Anul 2018 nu face excepție, One-IT câștigând acest premiu pentru a patra oară.

Suntem recunoscători și mândri deoarece acest premiu reprezintă încă o confirmare a faptului că soluțiile noastre funcționează și le sunt utile clienților.

Însă lucrurile nu se opresc aici, noi  țintim și mai departe. Cu multă dăruire, respect, profesionalism și calitate oferite, One-IT și-a propus să își extindă afacerea pe piața internațională (în special în SUA și zona UAE / Golfului), unde am lansat de curând soluții inovatoare bazate pe tehnologia Realității Augmentate. Aceste soluții oferă instrumente intuitive și valoroase în domeniul industrial, petrolier, gaze și producție, precum și în domeniul energiei. Soluțiile de Realitate Augmentată (Augmented Reality – AR) vizează creșterea eficienței, reducerea eșecurilor umane și dezvoltarea în mod inteligent și ușor a activităților întreprinse în cadrul unei companii. Puteți afla mai multe detalii despre această tehnologie pe:  www.oneitsmart.com/augmented-reality-in-business

În cadrul echipei One-IT, aceasta evoluție personală și profesională împreună cu technologia de ultimă generație ne motivează pentru a dezvolta soluțiile potrivite care aduc un plus de valoare clienților și pentru ca împreună să putem atinge cele mai înalte performanțe cu ajutorul tehnologiei viitorului.

Mulțumim tuturor clienților, partenerilor și colaboratorilor pentru că au avut încredere în soluțiile noastre și în continuare construim parteneriate durabile și de succes!

One-IT. Mai mult decat un expert, un prieten!

 

Share and Enjoy !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *