Educația în România încotro? – Ne pregătim pentru robotizare?

Forumul regional Merito Maramureş - Educaţie pentru viitor

Educația este cea mai importantă în dezvoltarea societății noastre!
Fiecare dintre noi trebuie să facem ceva pentru transformarea educației din România, și să nu mai așteptăm după alții, sau să dăm vina doar pe politicieni! Trebuie cât mai multă implicare, atât de la părinți, cât și de la profesori sau elevi și chiar de la simpli oameni ai comunității!

Schimbarea se întâmplă!

În perioada 21-22 februarie 2020, a avut loc Forumul regional Merito Maramureş – Educaţie pentru viitor, unde împreună cu alte companii regionale One-IT a fost partener al acestui eveniment. (detalii despre proiect: www.proiectulmerito.ro)
Ceea ce am observat aici m-a bucurat; și am văzut că schimbarea în bine a educației din România stă în mâinile noastre, iar acest lucru deja se întâmplă, mulți profesori la nivel național se implică în buna educație a copiilor. Cu ajutorul programului Merito susținut de Romanian Business Learders se construiește o comunitate care să îi descopere pe toți dascălii cu adevărat deosebiți, în care se oferă recunoașterea și promovarea bunelor practici mai departe, pentru a inspira și alți profesori.
Ceea ce trebuie să înțelegem noi, este că această schimbare, de fapt, vine de la fiecare și fiecare trebuie să facă ceva! Este absurd să tot așteptăm după alții și să tot dăm vina pe factori ce nu depind de noi, când dacă faci ceva, îți asumi ceva – atunci reușești! Sunt multe exemple de persoane care au avut succes pentru că și-au asumat ceva și au tras tare spre realizarea sa.
La noi, în România, este la modă să fii “cârcotaș” la orice și tot timpul să fii expert la ceea ce a făcut celălalt – dar asta oare a adus ceva bun vreodată? Atunci, cum ar fi să fim mai buni fiecare pentru noi și să facem mai mult autocritică decât critică? 🙂
Știu că ar trebui să avem un cadru și un “context” mai bun, că în alte țări sunt condiții mai bune, diverse motive…  însă fiecare poate să Continue reading

Evenimentul de aniversare One-IT: 18 ani de experiență şi inovație în businessul regional

Innovation IT

” Innovation IT a ajuns la ediția a VII-a și este o mare bucurie și onoare să îi avem din nou alături pe clienții, colaboratorii și partenerii noștri într-un eveniment care a devenit, în timp, un reper pentru inovație și tehnologie în businessul regional. Este un an deosebit din toate punctele de vedere și cu atât mai frumos, deoarece am avut ocazia de a sărbători împreună 18 ani de experiență pe piață. Au fost niște ani extraordinari, în care am construit o afacere pentru a ajuta organizațiile să evolueze prin intermediul tehnologiei și a aduce mai aproape de oameni soluții care să fie cu adevărat utile și care să contribuie la îmbunătățirea întregii activități. Mulțumesc tuturor pentru că au fost alături de noi și pentru că în toți acești ani, ne-au oferit încredere, ne-au învățat lecții valoroase, care ne-au ajutat să ne perfecționăm și să ajungem la un nivel în care putem spune cu adevărat că tehnologia, utilizată în mod inteligent, poate fi cheia către stabilitate, performanță și succes în business. Echipa One-IT vă este sincer recunoscătoare! “

One-IT a organizat un eveniment dedicat clienților business, Innovation IT. A VII-a ediție aniversară marchează 18 ani de Tehnologie, Experiență și Inovație în susținerea dezvoltării organizațiilor prin Tehnologie și Digitalizare. Evenimentul a avut loc joi, 23 septembrie, la sala de evenimente „Primera” a Hotelului Primera Dru și a găzduit peste 100 de clienți One-IT. Devenit deja o tradiție pentru mediul de afaceri regional, Innovation IT aduce în prim-plan cele mai noi tehnologii din domeniu. Continue reading

“Vreau să fiu Antreprenor” ediția Baia Mare – un proiect inițiat de Romanian Business Leaders, filiala Maramureș

Event by Romanian Business Leaders, filiala Maramureș

“Vreau să fiu Antreprenor” ediția Baia Mare

În 25 Martie de la ora 18:00, am bucuria de a deschide împreună cu Sergiu Cadar (CEO SomProduct Romania) primul eveniment online al celui mai interactiv și inspirațional program de mentorat pentru tinerii pasionați de business: “Vreau să fiu Antreprenor – Maramureș”, un proiect al Romanian Business Leaders, filiala Maramureș. 🚀

O să discut in cadrul acestui eveniment despre: “Abilități necesare pentru a începe un business și cât de mult contează ideea într-un business.”
Iar Sergiu Cadar va aborda tema: “Construiește un Magazin Online în Timpul Liber”

Ne dorim ca acest program să aducă un plus de valoare tinerilor pasionați de afaceri și să aibă oportunitatea de a-și transforma visele în realitate.

Continue reading

Primul meu video din 2021: “Tendințe și tehnologii IT pentru business în anul 2021”

Tendinte IT in Noul An

Primul meu video din 2021 este despre: “Tendințe și tehnologii IT pentru business în anul 2021” 🚀

👉 Îl poți viziona aici: https://youtu.be/UCSSJclBZW0

Vă doresc SUCCES în noul an în toate activitățile! Să aveți parte de multe Tehnologii IT noi anul acesta și să fie plin de Innovație și de rezultate memorabile! 🎉😎

Discut în acest video despre faptul că în 2021 firmele o sa facă afaceri mai conștient, mai structurate și mai bine organizate – iar pentru aceasta Tehnologiile IT implementate joacă un rol foarte important.

Prezint primele 3 tendințe legate de tehnologia IT pentru 2021, urmând ca să revin, zilele următoare, cu un articol dedicat legat de 7 trenduri majore care redefinesc tehnologia în 2021.

Am relatat în acest video și ceea ce am observat că a funcționat anul trecut în afacere.

Continue reading

În situația actuală cauzată de CoronaVirus [COVID-19] business-urile implementează soluții de lucru remote

remote workSituația actuală cauzată de CoronaVirus [COVID-19] are un impact asupra vieții sociale și a economiei mondiale. În contextul în care crește semnificativ numărul angajaților ce lucrează de acasă, pentru a minimiza riscul întreruperii activității normale a afacerilor, împreună cu partenerii săi, One-IT vine în sprijinul companiilor și a comunității de business prin oferirea de soluții de lucru remote, gratuite.
Fiecare organizație dorește să își mențină în siguranță angajații și afacerea. De aceea, ca măsuri de precauție, se limitează întâlnirile față în față între clienți, parteneri, angajați chiar.
Munca la distanță și comunicarea cu echipa pot fi extrem de eficiente dacă ai tool-urile potrivite, iar rolurile și sarcinile sunt bine definite în cadrul echipei. Îți prezentăm aici și câteva sugestii legate de munca la distanță:

A. Spațiul de lucru este un element esențial
Chiar dacă lucrezi de acasă, ai nevoie de un loc dedicat, cât mai retras, în care să-ți poți desfășura activitatea în liniște. Dezavantajul este că, lucrând de acasă, te poți confrunta cu multe surse de distragere a atenției. Pentru gestionarea eficientă a timpului de lucru, pot fi folosite diverse programe sau aplicații (de exemplu „RescueTime”).

B. Asigură-te că sarcinile sunt clare pentru toată echipa
Este recomandată utilizarea instrumentelor software de gestionare a sarcinilor. O bună coordonare este absolut necesară atunci când membrii echipei nu sunt în aceeași locație. De aceea, sunt importante aspecte ca: trasarea sarcinilor precise și utilizarea unui calendar sincronizat în echipă (de exemplu „Google Calendar”). Astfel, când lucrurile sunt bine organizate, transmiți și încredere mai departe.
De asemenea, sarcinile pot fi gestionate prin softuri dedicate de task-management sau ticheting (de exemplu „Trello” sau „Asana”). Aceste instrumente utilizate pot fi o bună practică și poate fi monitorizată, în folosul creșterii productivității echipei aflate la distanță.

C. Menține interacțiunea zilnică cu echipa prin Continue reading

De ce Rezoluțiile de Anul Nou nu funcționează (de obicei)

De ce Rezoluțiile de Anul Nou nu funcționează

De ce Rezoluțiile de Anul Nou nu funcționează

Începutul de an reprezintă pentru marea majoritate dintre noi un “restart”. De obicei, avem planuri mari și ne simțim încrezători că vom face unele lucruri diferit și mai bine. Tocmai de aceea, planurile și rezoluțiile pe care ți le fixezi la început de an sunt destul de mari.
Din păcate, multe planuri fixate nu vor ajunge să fie finalizate, defapt peste 80% dintre ele nu vor reuși să ajungă până la sfârșitul lunii februarie.

Conform studiilor, precizez că marea majoritate a oamenilor supraapreciază capacitatea lor de a atinge obiectivele pe termen scurt (6-12 luni) și își subapreciază capacitatea de a atinge obiectivele pe termen lung (2-5 ani). Aceștia își propun multe lucruri greu de realizat pe termen scurt, iar atunci când nu le realizează, se demotivează și, de fapt, ei nu mai luptă pentru un obiectiv pe termen lung cu care, cu pași mici, pot ajunge departe.

Mai jos, îți relatez câteva puncte care indică faptul că rezoluțiile tale de Anul Nou nu o să dureze, dacă sunt așa concepute; aceste puncte nu sunt inventate de mine, sunt diferite puncte care, în opinia experților, țin de atingerea obiectivelor stabilite: Continue reading

Antreprenoriat și inovare – Innovation IT 2019 eveniment business major în Maramureș

Innovation IT 2019 - ajutam dezvoltarea companiilor

Innovation IT a ajuns la a cincea ediție, și nu întâmplător. Acest eveniment reunește în fiecare an clienții One-IT, pentru a le arăta recunoștința pentru interesul și deschiderea lor către inovarea tehnologică. Și în acest an, partenerii noștri ne-au surprins cu noi soluții business, care propun simplificarea și eficientizarea afacerilor în diverse domenii. Ne bucurăm de fiecare dată că interesul clienților către tehnologia de ultimă generație este la cote înalte. Dorim să mulțumim tuturor clienților, partenerilor și colaboratorilor pentru că au fost alături de noi și ne-au împărtășit din experiențele, cunoștințele și soluțiile ingenioase, necesare pentru dezvoltarea oricărui business.

Evenimentul de anvergură, dedicat clienților business ai One-IT a avut loc joi, 14 noiembrie, la sala de evenimente „Primera” a Hotelului Primera Dru și a găzduit peste 140 de clienți și parteneri de elită.

Acest eveniment își pune amprenta an de an în mediul de afaceri regional, prin dezvoltarea și eficientizarea activității cu ajutorul tehnologiei. Ediția a cincea este dedicată prezentării noutăților IT, de către specialiști de top din domeniu, pentru sporirea productivității și securității unei companii. Continue reading

Adevărata valoare stă în ECHIPĂ – puncte-cheie valoroase în business

Echipa One-IT locul 1

One-IT Locul 1 – adevărata valoare stă în ECHIPĂ

 

Anul acesta împlinim 15 ani de activitate! 15 ani de când am început pe acest drum, plin de încredere și dorință de a contribui în mod real la succesul unei afaceri.

Am hotărât să scriu eu personal acest articol pentru a scoate în evidență care este adevărata valoare a One-IT, dar și câteva lucruri importante pe care le-am făcut în toți acești ani ca să creștem ca business.

Chiar de la începutul acestei afaceri mi-am dat seama că cea mai bună decizie a mea a fost aceea de a nu lucra singur. În prima fază a fost destul de greu deoarece credeam că eu le știu cel mai bine pe toate și că cel mai bine este să le rezolv eu pe toate, ceea ce în timp mi-a adus mult stres și agitatie, pentru a reuși să fac lucrurile să funcționeze bine în cadrul firmei.

În timp am învățat (mai mult nevoit) că trebuie să deleg unele responsabilități către echipă. Mi-am dat seama că este important să îmi dezvolt această echipă și să îi dau putere, pentru că acest lucru ne va duce mult mai departe.

În prezent, consider că într-o afacere este esențial să ai o echipă valoroasă, căreia să îi dai putere de decizie și încredere.

În cele ce urmează voi enunța câteva puncte-cheie pe care le consider valoroase în ceea ce privește viziunea unui business și pe care le-am învățat de-a lungul acestor ani:

  1. Vocea oricărui coleg este importantă

De multe ori le spun colegilor că părerea lor și felul în care văd ei lucrurile pot fi mult mai importante decât felul în care văd eu lucrurile. De ce?  Continue reading

Experiență interesantă la Gitex Technology Week în Dubai – One-IT prezintă soluții inovatoare de Realitate Augmentată

realitate augmentată

În perioada 14-18 octombrie am participat la Gitex Technology Week, care a avut loc în Dubai, unde One-IT a prezentat cele mai recente soluții de business bazate pe tehnologia Realității Augmentate.

Gitex este un eveniment de referință în domeniul tehnologiei mondiale. Este cel mai mare showroom de tehnologie din zona MENA și Asia de Sud, și a reprezentat o mare oportunitate pentru One-IT deoarece peste 120 de țări și companii de renume mondial și-au expus cele mai noi soluții tehnologice, cum ar fi: AI, blockchain, robotică, cloud, și altele.

La acest eveniment, One-IT a participat ca expozant la târgul expozițional, unde a prezentat vizitatorilor și potențialilor clienți cele mai recente soluții smart, bazate pe tehnologia Realității Augmentate. Aceste soluții sunt: Master OneAR, OneARchitect și One Assistance.

Master OneAR este o soluție de instruire pentru întreținere și servicii, care utilizează Realitatea Augmentată pentru a oferi instrucțiuni valoroase și intuitive. Această aplicație este utilizată pentru a vedea ansambluri de componente ale activelor și pentru a ajuta operatorii să înțeleagă complexitatea mașinilor de lucru. Continue reading

Ce este GDPR? Ce drepturi avem?

Regulamentul GDPR (General Data Protection Regulation) este noul regulament privind protecția datelor cu caracter personal, care intră în vigoare la data de 25 mai 2018. Acesta înlocuiește actuala lege privind procesarea datelor cu caracter personal. GDPR-ul definește clar principiile de procesare ale datelor cu caracter personal și drepturile cetățenilor Uniunii Europene. Pe lângă acestea, un aspect important este faptul că aduce și cerințe noi privind transparența și securitatea procesării datelor cu caracter personal.

Ce este GDPR? Ce drepturi avem?

Regulamentul GDPR acordă mai multe drepturi persoanelor cărora li se prelucrează date personale. Prezentăm aici pe scurt care sunt drepturile pe care le aveți:

  • Dreptul de acces al persoanei vizate (articolul 15 GDPR) –  orice cetățean ale cărui date personale sunt procesate trebuie să fie informat cu privire la scopul procesării, scopul utilizării datelor, durata procesării, modul în care datele îi sunt protejate etc. Consimțământul pentru procesarea acestor date trebuie dat de cetățean, granular la nivelul oricărei procesări (de exemplu dacă vrei să afli înălțimea lui și culoarea ochilor trebuie să spui de ce; dacă folosești aceste informări în procesări diferite – ai nevoie de două consimțăminte), Continue reading

„Innovation IT” 2017, eveniment business unic și inovator în Maramureș, powered by ONE-IT

Innovation IT 2017 - partenerii

„Innovation IT” 2017, eveniment business unic și inovator în Maramureș

Ajuns la cea de a III-a ediţie, „Innovation IT”, organizat de One-IT, a devenit treptat un eveniment de referință regională pe segmentul IT. Acesta a avut loc Joi, 16 noiembrie 2017, la Eurohotel Baia Mare şi a găzduit peste 130 invitaţi de seamă, clienţi business ai One-IT.
Cu sprijinul partenerilor, a fost posibilă conectarea mediului business local cu noile tendințe din domeniul IT. Acești parteneri ai ediției a III-a a evenimentului Innovation IT au fost: BitdefenderXeroxAcerHPLogitechDellMicrosoftTP-LinkAOCPhilipsCamelleonSpacerTransartFortinet şi Ruckus. O întreagă echipă de specialişti a prezentat într-un mod inedit şi interactiv soluţiile şi beneficiile pe care o companie le poate obţine în eficientizarea afacerii, ca urmare a integrării inovaţiilor din domeniul IT.

Evenimentul este unul important şi unic în Maramureş deoarece întruneşte o mare varietate de specialişti ai unor branduri IT de renume, care împreună colaborează pentru eficientizarea activităţii în companii. Scopul acestuia a fost acela de a prezenta companiilor zonale noile tendinţe şi tehnologii din domeniul IT, precum şi soluţiile IT inovatoare şi vitale mediului de business, prin care o afacere se poate dezvolta şi atinge succesul.  Read more »

Cum sa iti dezvolti local o afacere puternica

local businessCa să dezvolți local o afacere puternică, ai mare nevoie și de componenta de online. Tocmai de aceea te invit să participi la evenimentul Academia de eCommerce organizat de Silkweb pe tema: “Cum să ai cea mai tare afacere din oraşul tău”, marţi, 6 iunie, de la ora 18:00, la Biblioteca Judeţeană din Baia Mare.

În cadrul acestui eveniment o să afli:

  • Ce este important să promovezi într-o afacere locală;
  • Cum folosesti platformele sociale pentru a indruma clientii spre locatia ta;
  • De ce o prezenţă online înseamnă mai multe vânzări offline pentru tine;
  • Tactici şi bune practici de local SEO;
  • Despre conţinutul potrivit pentru publicul local;
  • Cum atragi mai mulţi clienţi locali cu reclame PPC;
  • Importanţa datelor structurate şi a datelor de contact.

Evenimenul va fi susţinut de Cosmin Dărăban, care are 17 ani de experienţă online, iar în ultimii 11 ani de activitate la SilkWEB, împreună cu echipa, a ajutat peste 500 de firme să îşi crească traficul şi vânzările online.

În cadrul evenimentului, în calitate de invitat, o sa vorbesc despre cum poţi cu ajutorul tehnologiei să menţii şi să măreşti numărul clienţilor în business-urile care au un punct de lucru fizic cu clienţii.

Participarea este GRATUITĂ! Te poţi înscrie aici: http://bit.ly/inscriere_Academia_eCommerce
Continue reading